Nea Marin si ziua femeii

NEA  MĂRIN ŞI ZIUA FOMEII

Scenetă

 

Nea Mărin: Mă, nepoate, mă, mă gândii io ce mă gândii şi zic:

-         Ia, mă, să-i iau eu fomeii ceva de ziua ei, de 8 Martie. Cădea 8  Martie într-o duminecă. Sâmbătă sara n-am de lucru şi zic:

-         Auz, Veto, fata tatii, ştii ce mă gândii io?

 

Veta:   -   Ce te gândişi?

 

Nea Mărin: -   Iote, mâine, tot ie zâua ta, aşa că intru io de sărvici în locu tău şi                             fac prin casă toate ielea de la faci tu. Tu stai şi te odineşti.

 

Veta: -  Lasă, Mărine, că le-ncurci, ce te pricepi tu la treburi femeieşti!

 

Nea Mărin:   -   Iote, mă, la ea, zâc, mare brânză! Şi pe urmă ce treabă mare ai tu mâine, că ie duminecă? Zî tu mie ce ie de făcut şi lasă-l pe mandea! Dacă nu ţ-o plăcea, să nu-mi zâci mie Mărin!

 

Veta: -   Bine, iote, te scoli şi tu de dimineaţă, dai de mâncare la orătănii, la găini, la gâşte...Scoli copiii, îl îmbraci pe Mărinel ăl mic, le dai de mâncare şi pe urmă te pui pe gătit şi coci o ţâră de pâine, că a de ieri se sfârşi. Da vezi ce faci de mâncare, să ajungă şi sara. Încolo, nu prea mai sunt multe de făcut: mături bătătura, baţ preşurile din odaia bună, ştergi geamlâcu di la prispă şi, dacă te pricepi, mai ie o ţâră de-mpletit la ilicu lu Mărinel. Sara pui masa, îl scalz pe Mărinel, culci copiii şi speli vasăle.

 

Nea Mărin: -   Şi tu ce faci?

 

Veta:   -  Iote, o să fac şi eu ce faci tu duminica: mă duc pi la comparativă, beau o ţuică cu unu cu altu, viu acasă, mănânc şi mă culc. Da , cum io nu beau ţuică, o să stau p-acasă să te-ajut să te descurci.

 

Nea Mărin:  -  Ba să-ţi vez de treaba ta, că mă descurc io şi sângur.

                      Mă, frate-miu, mă apucasă aşa un ambâţ, ştii mă apucasă un ambâţ...!

                      Mă sculai io cu noaptea-n cap şi m-apucai de treabă. Mă nepoate, cu orătăniile mă descurcai cum mă descurcai, când să scol copiii fu mare greu. Dacă văzui şi văzui, când zbierai o dată ,,deşteptarea”, săriră toţ în tavan. Ăl mic se sperierău de tot, începu să chirăie de lătrau cânii pe vale, auz?

 

Veta:  -    Mă, Mărine, pă aşa se scoală copiii?

 

Nea Mărin:  - Da cum?

 

Veta:  -   Ia-i şi tu cu uşurelu, îi mângâi, îi pupi, să-i scoţ uşurel din somn, din vise...

 

Nea Mărin:  - Ce să-i pup, fă, nu vez că ăla micu ie ud fleaşcă?

 

Veta:   - Păi, schimbă-l!

 

Nea Mărin:   - L-aş schimba io, da cine mi-l ia?

 

Veta:  - Schimbă-l de scutece, Mărine, nu de tot!

 

Nea Mărin: -  Nu pot, zâc, că mă spălai pe mâni să frământ pânea, ştii?

                       M-apucai io de pâne, pusăi făină, pusăi apă, frământai ce frământai, da cam făcea colăreţi. Mă muncii io de le spărsei şi, când să zâc că-s gata, nu ştiu cum făcui şi-mi căzu ţâgara din gurăîn aluat. Mă, frate-miu, o căutai de mă trecură toate năduşelile, dacă văzui că n-o găsesc zâc:

                     - Mă, cine o mânca-o, nărocu lui!

                       Mă gândii io, mă, ce să gătesc, mă, ce să gătesc? Ia să tai io o găină, că m-o pricepe io ce să fac din ea. Ieşii din bătătură, aruncai câteva boabe şi văd o găină aşa..., mai grasă, una porumbacă, înfoiată,aşa....şi cam încrezută, cam îngâmfată. Se uita la mine aşa..., cam de sus. Ei, zâc, ce fac io cu tine acuş...., să vez ce fac io cu tine! Şi, când îmi veni bine, i-aruncai ilicu.n cap, o prinsăi, o opării ş-o jupuii, că cum fu apa hiartă, ce mai..., o jupuii cu chiele cu tot. Da de mâncat n-avusărăm parte s-o mâncăm, frate-miu. Când veni Veta şî văzu ale pene porumbace, zâce:

 

Veta:  - Mărine, ce găină tăiaşi tu?

 

Nea Mărin: - Una porumbacă.

 

Veta: -  Porumbacă, porumbacă, da pe care?

 

Nea Mărin: - Păi , io de unde să ştiu, ce, le cunosc după nume?

 

Veta:  -  Unde-i e capu?

 

Nea Mărin:  -  Iote, colo!

 

Veta:  -  Mărineee, Mărine, tăiaşi cloşca şi nu mai avea decât vro săptămână şi scotea pui

 

Nea Mărin:  Mă...., se făcu Veta foc. Între timp, se arse pânea. Aşa, că la prânz mâncarăm nişte mămăligă rece c-o ţârişcă de lapte afumat. Nici peste zî nu prea avusăi spor. Ba un soi de spor tot avusăi că spărsăi vro două ochiuri la geamlâcu di la prispă.

          Sara, nici mămăligă nu mai fu, că mâncarăm ceapă cu brânză. Mâncam şi plângeam, ştii.

 

Veta: -  Hai, Mărine, lasă, nu fi supărat, io îţi mulţumesc pentru gându ăl bun. N-are nimic dacă le-ncurcaşi, de un-să te pricepi tu la treburi femeieşti? Hai, acu culcă-te, că-i aproape miezu nopţii!

 

Nea Mărin: - Nu mă culc!

 

Veta: - Păi, ce-aştepţi?

 

Nea Mărin: - Mai aşteptăm o ţâră să treacă zâua ta, ş-apoi faci ceva de mâncare , că-mi ghiorăie maţăle de foame.